Premierea elevilor olimpici de la Seminarul Teologic din Dorohoi


În data de 19 iunie 2024, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor olimpici din cadrul Seminariilor Teologice la disciplinele de specialitate și vocaționale, precum și la diverse competiții specifice.


Evenimentul a fost organizat de sectorul învățământ, prin PC Pr. dr. Andrei-Nicușor Carcea, inspectorul pentru învățământul preuniversitar, fiind oferite în total 59 de premii, în prezența directorilor Seminariilor din Arhiepiscopie și a Liceului Teologic de la Agapia, a inspectorilor de religie din județele Botoșani, Neamț și Iași, precum și a profesorilor coordonatori. Premiile au fost oferite din partea și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și înmânate elevilor de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul. Festivitatea s-a încheiat cu o vizită la Muzeul Mitropolitan Iași care este organizat în demisolul Catedralei Mitropolitane.
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi a fost reprezentat de PC Pr. Prof. Director Petru-Georgel Chichioacă, de elevul Simean Emanuel-Petrișor (XI A), distins cu premiu special la etapa națională a Olimpiadei de Religie pentru Seminarii, nota 9,00 la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, sub coordonarea pr. prof. Cosmin-Constantin Pristavu.
„Într-adevăr, ne îmbogățim atunci când avem o asemenea reușită la olimpiadă nu doar în cunoștințele pe care le dobândim, ci și printr-o înțelegere a ceea ce devenim printr-o formare a omului lăuntric. De aceea, vă împărtășesc și bucuria noastră și bucuria profesorilor pentru ceea ce ați reușit acum. Este și o responsabilitate de a duce mai departe ceea ce ați împlinit și la alte materii, de a duce mai departe în viață, dar și o chemare să fiți voi înșivă mulțumitori pentru ceea ce Dumnezeu a pus înlăuntrul vostru. Pentru că, repet, este un împreună-efort. Mulțumitori pentru că Domnul v-a ales să fiți voi înșivă cei care veți încuraja pe cei de lângă voi pentru că toată această experiență vă face mai puternici. Nu uitați să mulțumiți lui Dumnezeu și să înțelegeți că este o împreună lucrare”, a subliniat Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
De asemenea, în anul școlar 2023-2024, la nivelul Seminarului dorohoian au mai înregistrat rezultate deosebite elevii Crușninschi Mario-Sorin (IX A) la disciplina Studiul Vechiului Testamentetapa națională și Tatarciuc Ioan-Matei (X A) la disciplina Studiul Noului Testament etapa națională, coordonați de pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă, Amariei Andrei-Flavius (XII A) la disciplina Dogmatică ortodoxă – etapa națională, coordonat de prof. dr. Vasile Postolachi, precum și elevii Nahoi Iustin (IX A) și Tărnăuceanu Teofan (IX A) obținute la disciplina Limba greacă-veche – etapa națională.
Rezultatele elevilor se datorează în primul rând lucrării lui Dumnezeu și sunt o rodire a colaborării, firești și necesare, dintre Familie-Școală-Biserică. Olimpiada devine astfel o experiență duhovnicească și de comuniune, formativă, o arenă deopotrivă duhovnicească și intelectuală, în care se plămădesc valori netrecătoare, se nasc abilități și se dezvoltă atitudini, olimpiada devenind astfel darul lui Dumnezeu oferit elevilor însetați de cunoaștere.
Felicitări tuturor elevilor și coordonatorilor pentru rezultatele obținute! (Pr. prof. Pristavu Cosmin Constantin)

Atelier  de formare catehetică pentru preoţi din Protopopiatele Dorohoi şi Darabani


Joi, 20 iunie a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, în parohia „Înălţarea Domnului” Ibăneşti  a fost organizat  un atelier  de formare catehetică pentru preoţi din Protopopiatele Dorohoi şi Darabani.

La atelierul de formare catehetică au participat pr. dr. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop Ioan-Ștefan Apetrei și un număr de 12 preoți din Protopopiatul Dorohoi şi 5 preoți din Protopopiatul Darabani care s-au evidenţiat prin activitățile catehetice din parohie.

Atelierul de formare a avut trei sesiuni de lucru în cadrul cărora preoții participanți au lucrat în echipe pentru a contura un program concret bazat pe o direcţie comună de catehizare, au alcătuit un plan de lucru şi au stabilit competenţe şi obiective prin care se formează comportamentele credincioşilor prin catehizare. La diferite nivele –  parohial, al cercului pastoral-misionar și cel al Protopopiatului, este necesară și eficientă o lucrare de echipă, motivantă și diversificată prin abordarea obiectivelor, elaborarea conținuturilor și consolidarea comportamentelor moral-religioase. S-a conturat astfel o direcție axată pe învățătura de credință, și în mod particular pe Simbolul de credință sau Crezul, a cărui exprimare sintetică reprezintă un valoros conținut, care va fi abordat de participanții la training în parohii pentru o perioadă de 6 luni.

„Activitatea în sine s-a constituit într-un efort comun de aprofundare, de consolidare și de analiză a diferitelor teme propuse de organizatori, prin care participanții au devenit membri ai unei echipe dinamice și realiste, având în vedere experiența în acest domeniu, și a avut ca finalitate elaborarea unui program catehetic actualizat și pliat pe nevoile concrete ale credincioșilor din zona Protopopiatelor Dorohoi și Darabani.

În calitate de participant, mărturisesc că am avut parte de o experiență frumoasă care m-a format în ceea ce privește înțelegerea catehizării ca o lucrare nu individuală, ci  împreună cu ceilalți preoți și care a valorificat resursele și experiența catehetică a participanții la atelier.

Rezultatele ale acestui demers au fost foarte bune și acest lucru este meritul în primul rând al organizatorilor:  Pr. Prof. Dr. Bogdan Racu, în calitate de formator, Pr. Ovidiu Vasile Berechea, responsabilul Biroului de cateheză și Pr. Cosmin Constantin Pristavu (coordonatori ai atelierului de lucru), cărora le mulțumesc pe această cale,  dar și a modului de implicare a tuturor participanților în programul activităților, cu responsabilitate și eficiență.

După participarea la această întâlnire, sunt încrezător că printr-o activitate susținută și bine coordonată a echipei de cateheză la nivel de Protopopiat, slujirea învățătorească pe care o desfășurăm în calitate de preoți în parohii se va face, cu roade mai bune, în cadrul unui program catehetic unitar, accesibil și realist în ceea ce privește așteptările și nevoile actuale ale credincioșilor noștri”, a apreciat pr. protopop Ioan-Ștefan Apetrei.

„A fost o activitate foarte plăcută și constructivă. Mi-a plăcut expunerea pr. Bogdan Racu, recomandările pentru o cateheză reușită, beneficiile lucrului în echipă și implementarea catehezei prin activități practice în parohie: excursii tematice, activități gospodărești, organizarea hramului, vizionarea de filme, organizarea de conferințe duhovnicești, organizarea de activități comune în cadrul cercului pastoral misionar”. (pr. Ciprian Aboşculesi, Parohia „Sf. Gheorghe” Horodiștea)

„Atelierul de formare catehetică la care am participat mi-a oferit oportunitatea de a-mi perfecționa tehnicile de lucru, metodele și mijloacele  de organizare și desfășurare a unei cateheze. Am redescoperit valoarea lucrului în echipă și importanța organizării unui grup catehetic la nivel parohial. Ne-am fixat competențe de lucru și obiective SMART, iar schimburile de experiență dintre grupe ne-au îmbogățit spiritual. Mulțumim organizatorilor pentru timpul minunat petrecut împreună!” (Pr. Marian Iftodi, Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Busuioceni, responsabil Provita)

„Întâlnirea de astăzi a avut o influența benefică în ceea ce privește formarea unei cateheze atractive. Ceea ce am reținut este implicarea într-o echipă pentru a putea obține rezultate notabile. Realizarea unei cateheze prin colaborarea între preoți ar face eficientiza comunicarea și ar spori acel duh de rugăciune ce este necesar în toate activitățile clerului.” (Pr. Valentin Costaş, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Comănești)

(Pr. Ovidiu-Vasile Berechea, responsabil catehizare în Protopopiatul Dorohoi) FOTO

Seminarele de formare pe temele ”Comunicare” și ”Lucru în echipă”


” Că unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. ”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Departamentul de Misiune pentru Tineret, Parohia ”Sfinții Constantin și Elena” din Dorohoi, a găzduit în zilele de luni și marți, 10-11 iunie 2024, seminarele de formare pe temele ”Comunicare” și ”Lucru în echipă”.

Acest proiect are ca scop formarea a cât mai mulți tineri, pentru a se implica în viața parohiei de care aparțin,  fiind astfel și un real ajutor pentru preoți. Totodată, printre obiective se numără apropierea tinerilor de Dumnezeu, dezvoltarea tinerilor într-un mediu sănătos din punct de vedere cultural și creșterea duhovnicească a comunității.

Comunicarea este fundația oricărei relații de succes, indiferent că ne referim la relațiile personale sau profesionale. O comunicare clară, precisă și concisă poate preveni neînțelegerile, poate crește productivitatea și poate îmbunătății atmosfera spirituală dintre doi sau mai mulți indivizi. Iar lucrul în echipă devine esențial, mai ales în mediul bisericesc, unde este nevoie de echipe bine inchegate pentru a putea atinge obiectivele comune, ce au ca scop final, mântuirea fiecăruia dintre noi.

La Seminarele de formare, susținute cu ajutorul și sprijinul părintelui paroh Tudor-Elidor Pintili, au participat 20 de tineri, liceeni din Dorohoi, cu vârste cuprinse între 14-17 ani. Cu  implicarea voluntarilor moderatori, Cristian Adriana-Cristina și Rotariu Adelina Andreea, tinerii si-au dezvoltat abilități de comunicare eficientă și lucru în echipă, prin informații teoretice și numeroase activități practice.

Au fost două zile pline, ce au avut un impact pentru toți cei prezenți, asupra participanților, a moderatorilor și a preotului Elidor, care cu grijă părintească s-a asigurat, din umbră, că totul decurge firesc. La final, tinerii au plecat acasă cu noi prieteni, cunoștințe și abilități, dar mai ales cu proiecte în minte pe care chiar ei le pot implementa în parohie și cu dorința de a pune în practică ceea ce tocmai au învățat.

”S-a încheiat primul seminar de fomare pentru tineri din viața mea de moderator. Pot spune că am trăit, am simțit, am râs, am avut emoții, am ascultat și am vorbit (poate prea mult), dar cu toate astea, am învățat despre comunicare și lucru în echipă, (am folosit cuvintele astea prea mult deja). A fost minunat (cum au spus și „oamenii mei mari”), a fost dinamic și la un nivel ridicat. Cred că postura de moderator și-a îndeplinit scopul, am fost în mijlocul tinerilor că prietenă, ca persoana de suport, ca cea care-i împarte în echipe, dar nu cea care le da ordine sau „doamnă”. Prin ei, am reușit să-mi demonstrez mie că toate taberele de până acum nu au fost în zadar. Vă rog și încurajez să luați parte la asemenea activități.” Adelina Rotariu.

”Postura de moderator este diferită într-un mod plăcut, fată de cea de participant. Faptul că poți, prin exemplul propriu să îi ajuți pe ceilalți este nemaipomenit și îți aduce liniște sufletească. Totuși, nimic nu ne ridică pe noi mai presus decât ei, pentru că, totodată, fiecare seminar de formare îi ajută și modelează chiar și pe moderatori, aici descoperim noi atitudini, comportamente, idei și învățăm să lucrăm cu ele. Ne dorim să fim ucenici ai lui Hristos și să ne jertfim pentru a face o schimbare ce începe cu noi. ” -Adriana Cristian) FOTO

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Caravană medicală Providența la Șendriceni

Fundația Medicală „Providența” a Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Policlinica „Providența”, a desfășurat în data de 11 iunie o Caravană medicală în localitatea Șendriceni, județul Botoșani, cu scopul de a oferi servicii medicale gratuite pentru un grup de 50 de beneficiari fără posibilități materiale: copii, adolescenți și persoane adulte vulnerabile.

Pentru a organiza în bune condiții activitatea cu caracter socio-medical, am fost sprijiniți de: pr. Ionuț Apetrei, protopop de Dorohoi, de pr. Teodor Ciurariu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Dorohoi, de pr. Daniel Precob de la Protopopiatul Dorohoi, de doamna doctor de familie Alina Otilia Ciurariu Aștefănoaei, de Dumitru Viorel, directorul Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” – Șendriceni și de asistent medical Mirela Cical, coordonator al Cabinetului Medical Școlar al liceului.

La această Caravană a participat o echipă de asistenți medicali ai Policlinicii „Providența” și medici din cadrul acestei unități medicale: dr. Andreea Nicole Bârleanu – medic specialist medicină internă, dr. Lavinia Andreea Rusu – medic specialist pediatru la Policlinica „Providența”, asistent medical Ana Maria Gheorghe și asistent social, Emilia Gheorghiasa – coordonator al Centrului de suport și situații de criză. Serviciile socio-medicale pentru copii și adolescenți au fost acordate la Cabinetul medical al Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din localitatea mai sus menționată, iar pentru persoanele adulte, în cadrul Cabinetului individual al medicului de familie Alina Otilia Ciurariu Aștefănoaei. Întreaga activitate a putut fi realizată cu aprobarea Direcției de Sănătate Publică a județului Botoșani.

Așadar, 24 de copii și adolescenți proveniți din familii defavorizate au beneficiat de consult pediatric, iar 26 de persoane adulte neasigurate medical și cu o situație de viață precară, au beneficiat de consult de medicină internă, constând în măsurarea tensiunii arteriale, EKG (electrocardiogramă) și ecografie generală. Toate investigațiile efectuate și examinarea clinică s-au finalizat cu întocmirea scrisorii medicale ce a conținut diagnostice, tratamente nou inițiate sau completări de tratamente, iar unde s-a impus, s-a recomandat investigații suplimentare.

În legătură cu activitatea socio-medicală întreprinsă, doctor în medicină internă, Andreea Nicole Bârleanu a afirmat: 

„Caravana are și un important rol de educație medicală, dar și de screening și de diagnostic. Unii pacienți nu au mai fost la medic de foarte mulți ani, alții suferă de boli cronice care necesită supraveghere medicală periodică, iar pentru alți pacienți este necesar doar un consult medical de rutină, însoțit de sfaturi medicale. Toți acești pacienți au în comun lipsa accesului la informație și îngrijire medicală”.

Pediatrul Lavinia Andreea Rusu a menționat că: 

„Activitățile medicale desfășurate prin intermediul Caravanelor au rol de educație și conștientizare, pentru a informa oamenii despre importanța consultațiilor medicale regulate și despre beneficiile, prevenirile și diagnosticul precoce. Un control de rutină al copilului este important, deoarece chiar dacă aparent pare sănătos, ar putea ascunde o problemă medicală, care depistată din timp, va putea beneficia de un tratament adecvat.”

Fundația Medicală Providența va avea în evidență beneficiarii acestei caravane medicale și le va oferi sprijin în vederea facilitării și accesării serviciilor medicale recomandate. Sursa: doxologia.ro

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe